de'ale Parintelui Arsenie...

Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiaza, în mijlocul unui lan plin de flori, Parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si îl mângâia. Vazându-l pe mos, Parintele, care era îmbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu m-ascultati!".

Pastrand tonul sfant al sarbatorii Nasterii Mantuitorului Isus Hristos si al postului, am considerat de bun augur o imbaiere cu povestiri si sfaturi sfinte ale unui mare sfant ce a calcat pamantul acestei tari - Arsenie Boca! Cu siguranta 50 de editii ar fi prea putin pentru a spune in cuvinte viata si minunile parintelui Arsenie.Voi incerca pe cat posibil sa aduc in paginile acestui site cateva marturii despre sfintenia sa cat si o scurta istorisire a vietii lui.

Pe data de 29 septembrie 1910 in Vata de Sus, jud.Hunedoara, cerurile aveau sa se deschida pentru a sarbatori nasterea celui ce urma sa se numeasca Boca Zian pe numele sau de mirean.Urmeaza clasele primare in orasul Brad si inca de pe atunci Boca Zian se remarca ca un copil special fiind poreclit, de catre colegii si prietenii sai, „sfantul". Dar mai bine sa-l lasam pe parintele Arsenie sa ne istoriseasca despre sfanta viata ce a trait-o :

Bataia, rupta din Rai
„ La intrarea în cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pâna astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pâna acum, si de multe ori mi-a folosit în viata. În cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminând liceul si luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, împiedicându-ma saracia. Drept aceea a biruit înclinatia contemplativa, sau speculativa si în 1929 m-am înscris la Academia Teologica din Sibiu. În cursul teologiei mi-am vândut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma înduram, întrucât era divortata de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur ca ma va da la scoala. În timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistica a vietii. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunostinte în oras am izbutit sa n-am. Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din „Reuniunea de muzica Gh. Dima" din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei în stapânirea simturilor. Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cât se întinde sfera vointei în domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei. Experienta mea personala însa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate întinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila.

Calugar, Medic si Pictor

Ma ajutau la aceste adânciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea în Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale. Pictura mi-a lungit scoala. Caci aflând Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framântarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. În miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerata în cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafara de studentii ce sa se poata înscrie în centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet în afara de orice miscare studenteasca sau înscriere în vreo miscare politica. Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramânea liber acasa îl foloseam citind si discutând teologie cu înca un coleg de-al meu care studia Conservatorul.

Inceputul si muntele Athos

Asa s-a întâmplat ca odata, placându-mi foarte mult scrierea mistica a sfântului Ioan Scararul, am tradus-o în româneste, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în calugarie. Am terminat Belleartele cu bine, am facut anul de practica, ce însa a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Balan, în Sfântul Munte, ca sa deprind calugaria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetari ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodata sa nu poata iesi din tara. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de calatorie: în Europa „sans Russie", de la Prefectura politiei din Sibiu. Iar întrucât eram diacon, am obtinut si încuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: român si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavârsirea interioara prin mestesugul calugariei. M-am întors în tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrând în tara prin Moravita am vazut drapelele românesti, de acel 8 Iunie de odata. În Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns în calugarie primind numele Arsenie. De alte gânduri si rosturi sunt strain." Ieromonahul Arsenie. R. Vâlcii. 17 iulie 1945
Puscaria - chilia unui sfant

Imediat dupa instaurarea regimului comunist, Parintele Arsenie a intrat în vizorul Securitatii, fiind arestat pentru prima oara în 1948, pentru a-i fi ajutat crestineste pe luptatorii anticomunisti din Muntii Fagarasului. Atât pentru aceste banuieli, cât si datorita notorietatii sale în crestere printre credinciosii crestini, este anchetat de Siguranta, invocându-se pretinse legaturi cu Miscarea Legionara. Arsenie Boca a respins însa acuzatiile, demonstrând inexistenta oricarei legaturi cu lumea politica.

Stramutat fortat de la Sîmbata la Manastirea Prislop (1948), devine acolo staret, iar dupa ce salasul s-a transformat în manastire de maici, a ramas ca duhovnic, pâna în 1959, când comunistii au risipit obstea si parintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu fortat la Bucuresti.Intre timp mai fusese înca o data arestat si dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg.A urmat pribegia la Bucuresti, unde a fost tinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu supravegheat de Securitate (iar ultima actiune de urmarire, consemnata în dosarul sau, dateaza din perioada 5 februarie 1975 - 29 septembrie 1989). In ultima parte a vietii avea sa se lege mult de doua locuri: Draganescu - unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 - si Sinaia, unde, din 1969, si-a avut chilia si atelierul de pictura, unde obisnuia sa se retraga tot mai des, si unde a si închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrsta de 79 de ani. A fost înmormântat, dupa dorinta proprie, la manastirea Prislop, la 4 decembrie 1989.
Chiar si dupa 19 ani de la trecerea sa la Dumnezeu, oamenii nu inceteaza sa vorbeasca si sa povesteasca despre viata si minunile facute de parinte.Chiar daca spatiul acestui articol nu imi permite sa pot reda cat mai multe marturii ale oamenilor despre sfintenia sa, voi incerca pe cat posibil sa aduc in fata ochilor dumneavoastra cateva istorisiri minunate.

Preziceri si cuvantari

" Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceausescu, pentru trecerea frauduloasa a granitei. Am fost cu sora mea Nela la Parintele Arsenie ca sa-i spunem. Parintele ne-a zis: "Sa-i para bine ca n-a fost împuscat". Apoi s-a întors catre lume si a zis: "Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori sa se întoarca si n-or mai putea, caci România va fi înconjurata de flacari". Parintele nu prea era de acord sa-ti parasesti tara. Înainte de revolutia din 1989, Parintele ne-a spus ca miroase a praf de pusca si asa a fost. Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri. Parintele Arsenie a fost un sfânt si ramâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Parintelui Arsenie si ne rugam acolo si de câte ori îl chemam în rugaciune, el ne ajuta si ne ocroteste. (Viorica Farcas, 48 ani, Voila)"

"Spunea Parintele Arsenie sa ne spovedim si împartasim mai des, ca va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la cer si nu se va mai savârsi pe pamânt. Apoi a fost arestat si dus la Canal. Când s-a întors de la Canal l-am vizitat la Mânastirea Prislop. Era foarte slabit, tuns, barbierit. Mi-a atras atentia ca sunt securisti care-l urmaresc. Când l-am vizitat la Draganescu era tot urmarit de securisti si adesea era batut. Parintele mergea într-un sat distrus si se ruga la un altar a carui biserica a fost darâmata de Ceausescu. A fost urmarit de patru securisti, care l-au prins si l-au batut rau de tot. Dupa aceasta ne-a zis: "Nu va necajiti de mine, ca eu astfel ma hranesc cu mana cereasca... Mai, sa rabdati si voi prigonirile lui antihrist, ca numai prima durere o simti, restul suporti cu ajutorul lui Dumnezeu". (Septimia Manis, 80 ani, Codlea)"

Parintele Arsenie nu era de acord cu prea multe constructii de ziduri, ci lupta sa era ca, prin munca sa, omul sa se faca Biserica a Duhului Sfânt. Caci zicea: "Pe ziduri vor creste balarii daca nu sunt biserici vii". (Maica Pahomia)

- Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: "Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi". Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

Lacrimi de aur

"Un mos din sat mi-a povestit o-ntâmplare de necrezut. Cam înainte de cel de al doilea razboi, când Parintele era staret la "Sâmbata", s-a dus si el sa îl vada si sa se plânga de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo si n-a apucat sa ajunga si sa vorbeasca, asa ca a ramas peste noapte în manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiaza, în mijlocul unui lan plin de flori, Parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si îl mângâia. Vazându-l pe mos, Parintele, care era îmbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu m-ascultati!".

"IPS Mitropolitul dr. Laurentiu Streza, care l-a cunoscut pe Parintele Arsenie Boca si mergea la el când Parintele picta l-a întrebat: "Parinte, de ce ati pictat asa pe Maica Domnului sau pe Mântuitorul?" si Parintele a raspuns: "Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mântuitorul si eu îi pictez asa cum i-am vazut eu."

"Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu. Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori." (parintele Pantelimon, manastirea Ghighiu)

"Parintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastra fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". El spunea: "Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse". Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemanator, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfânt trist este un trist sfânt". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie întru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11)

Nu as avea ce comentariu sa mai fac, caci nici nu-mi sta in putina, dar ca sfarsit al acestui articol as dori sa dori sa-I las ultimul cuvant, catre auzul urechilor dumneavoastra, sfantului Arsenie Boca : „Mama mea când a ramas însarcinata cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului si a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfintii Ioachim si Ana: "Maica Domnului, îti cer un copil, fie parte barbateasca fie parte femeiasca, care sa îti slujeasca tie, Maicii Domnului si Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer". Dupa ce-am terminat studiile, mama credea ca am sa ma stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intentii aveam mi-a luat capul în mâini, m-a sarutat si m-a binecuvântat zicându-mi: -O, dragul meu si scumpul meu, de când ma rog eu pentru asta!"

"Dorinta de a sti a pierdut pe omul dintai, - el cauta cunoasterea, care hraneste trufia, si a gasit moartea."

Arsenie Boca